Clătite cu griș, fără făină adăugată, umplute cu mascarpone și căpșuni
Aceste clătite sunt pufoase și delicioase, am folosit în aluat doar griș fără altă făină adăugată. Secretul e să lași aluatul câteva ore la frigider înainte de a prepara clătitele.
Îmi plac mai mult decât cele cu făină de grâu, sunt mai consistente dar în același timp pufoase și se rulează ușor. Le-am servit cu umplutură de mascarpone cu căpșuni proaspete (sunt bune și de la congelator).
Ingrediente clătite cu griș, fără făină adăugată, umplute cu mascarpone și căpșuni
- 2 pahare griș
- 2 pahare apă
- 1 ou
- 1 pahar lapte
- 1 linguriță zahăr
- 1 linguriță drojdie uscată
- 1/4 linguriță bicarbonat sodiu
Mod de preparare clătite cu griș
- Se amestecă cele două pahare de griș cu două pahare de apă
- Se adaugă oul și se omogenizează bine aluatul
- Apoi adaugăm și restul de ingrediente: un pahar de lapte, o linguriță de zahăr, o linguriță de drojdie și 1/4 linguriță de bicarbonat de sodiu
- Punem aluatul într-un vas de sticlă, de preferat, și lăsăm la frigider peste noapte
- Dimineața scoatem aluatul de clătite din frigider cu o ora înainte de a prepara clătitele
- Se încinge bine tigaia non aderentă și se toarnă un strat de aluat, nici prea gros nici prea subțire. Se coace clătita pe ambele părți.




Aceste clătite cu griș sunt pufoase și ușor de rulat, noi le-am servit cu umplutură de mascarpone și căpșuni. Delicioase!
