Compost rapid din resturi alimentare tocate la blender sau robot de bucătărie
Am ales această metodă rapidă de a obține un fertilizant natural făcut acasă din resturi de legume rămase de la bucătărie. Este o soluție ideală pentru cine vrea să composteze rapid fără a folosi metoda clasică a compostorului de grădină:
- Se păstrează toate resturile alimentare compostabile, ex. coji de legume (cartofi, morcovi, castraveți, țelină, etc.), coji de ouă, coji de banane si alte resturi vegetale.
- Se mărunțesc și se pasează cât mai bine, adăugând apă suficientă pentru a obține o consistență de piure lichid
- “Compostul” rapid astfel obținut se poate folosi pentru fertilizarea legumelor, fructelor și florilor din grădină.
- Pentru a face un fertilizant mai nutritiv și mai ușor de absorbit de către plante, se poate adăuga drojdie și se lasă la fermentat măcar 24 ore (rețeta în continuare).
Rețeta fertilizant natural din compost rapid și drojdie – Îngrășământ natural pentru grădină
- 500 g coji de cartofi, morcovi, banane (și alte resturi compostabile, ce aveți în bucătărie)
- 500 g apă
- 7 g drojdie uscată de bere (Saccharomyces cerevisiae)
Se pasează bine toate ingredientele cu ajutorul unui tocător de bucătărie cu vas de sticlă și se lasă la fermentat 24 ore la temperatura camerei, ferit de razele soarelui.
După ce “compostul” rapid a fermentat și nutrienții au devenit mai ușor de asimilat de către plante, se diluează în 10 litri de apă într-o stropitoare și se fertilizează grădina cu această soluție 100% naturală.
Este metoda mea preferată de a fertiliza natural plantele, fără a fi necesar să folosesc un compostor de grădină care s-a dovedit un magnet pentru rozătoare (le plac mult cojile de cartofi și au făcut cuib lângă compostor, așa că a trebuit să vin cu această soluție de a obține compost rapid).
Pentru cine dorește să composteze resturile menajere direct în grădină cu ajutorul unui compostor, există multe variante din care se poate alege, de preferat din lemn și nu din plastic. Cine are timp de un mic proiect în grădină, își poate confecționa propriul compostor din lemn sau alte materiale naturale.
Foto: @freepik