Clatite fara gluten, cu faina de migdale
Aceste clatite sunt cel putin la fel de gustoase ca versiunea traditionala, sunt pufoase si aromate, si sunt perfecte pentru cei care vor sa evite glutenul sau urmeaza dieta keto.
Prefer faina de migdale deoarece este minim procesata, practic sunt doar sfaramate foarte marunt boabele de migdale. Aceasta faina contine multe substante nutritive printre care: proteine, o cantitate semnificativa de vitamina E, fier, riboflavina, calciu, potasiu si magneziu. 100 g faina ofera 25% din doza zilnica de magneziu si potasiu.
Ingrediente clatite:
- 1 cana cu faina de migdale,
- 2 oua,
- 2 linguri sirop de artar,
- 2 linguri ulei de floarea soarelui,
- 1 lingurita bicarbonat de sodiu,
- 1 fiola esenta de vanilie,
- 1 varf de lingurita cu sare.
Mod de preparare
1. Amestecam faina de migdale impreuna cu ouale, siropul de artar, uleiul, bicarbonatul de sodiu, esenta de vanilie si praful de sare. Omogenizam bine de tot.
Atentie! acest aluat de clatite este mai gros decat aluatul traditional cu faina de grau. Nu incercati sa puneti lichid (apa, lapte) ca sa il subtiati, pentru ca nu o sa reusiti sa intoarceti clatitele in tigaie fara sa le rupeti.
2. Punem tigaia pe foc mediu si asteptam sa se incinga 3-4 minute.
3. Incepem sa facem prima clatita, punem 4 linguri din aluat in mijlocul tigaii si cu spatula intindem usor clatita, sa capete forma rotunda.
4. Coacem clatita pana cand apar bule pe margini si suprafata se intareste suficient cat sa o putem intoarce pe partea cealalta. Dupa ce o intoarcem, o mai tinem pe foc inca 2-3 minute si este gata.
5. Repetam procesul pana cand terminam aluatul de clatite.
6. Servim clatitele calde cu topping-ul preferat!
Nota: Daca veti inlocui faina de migdale cu alt tip de faina, nu vor iesi la fel de bune (urmand strict aceasta reteta). Va sugerez sa incercati alta reteta de clatite fara gluten daca vreti sa schimbati tipul de faina.
Faina ECO de migdale – Pronat
Vezi oferta online >>
Faina BIO Migdale – NatureLife
Vezi oferta online >>
Foto: pixabay